După prima repriză, problema brașovenilor rămăsese „mai dăm patru să întrecem Steaua în clasament?”. Meciul cu Buzăul a fost doar un antrenament televizat al trupei lui Răzvan Lucescu, înaintea deplasării de la Rapid.
Cu un adversar plictisit și plictisitor, Brașovul nu avea cum să nu facă scor aseară. Singura problemă ar fi fost o posibilă răceală care să-l prindă pe Coman, amorțit în poartă. S-a rezolvat rapid și aceasta, pentru că Surdu (22), Ilyeș (38), dar mai ales Ezequias (33), cu un șut spectaculos de la mare distanță au încălzit atmosfera.
Cum chestiunea era rezolvată, publicul a abordat probleme mai serioase decât un meci contra Gloriei: „Răzvan Lucescu!”, strigat de tot stadionul, parcă pentru a-l îndupleca pe junior să rămână sub Tâmpa și la anul, când se întrezărește o excursie în Europa. Au urmat și scandările de solidaritate cu moldovenii de la Chișinău. „Poate apar de acolo niște fotbaliști”, remarca hâtru un spectator. E adevărat, atunci când vezi un monument de indolență ca Mansour, care a pierdut orice balon și a ratat și un penalty (71), nu ai cum să te gândești la altceva. Poate doar la îndeplinirea baremului, dacă ești un fan buzoian optimist. Al doilea gol al lui Ilyeș a „rotunjit“ golaverajul oaspeților, care au ajuns la frumoasa cifră de 50 de goluri primite.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER